IV

„ Ne cunoșteam de mici copii. Am crescut în același sat. Am mers la aceeași școală. Ce-i drept, de la început nu ne împăcam prea bine.

-          Ioana, dă-mi și mie de copiat!

-          Nu îți dau, rezolvă singur, cum te-o duce capul!

Seara, venea acasă și li se jeluia părinților:

-          Ghiță mă trage de păr. Mamă, de ce mă urăște?

-          Nu te urăște, draga mamei, te trage de păr fiindcă îi ești dragă.

A doua zi, se apropie de mine și îmi zice:

-             Știu că îți place de mine, de aia mă tragi de păr!

-             Ba nu! am strigat eu.

Din ziua aceea, nu am mai tras-o niciodată de cosițe. Știam că are dreptate.

Aveam șaisprezece ani când am devenit cei mai buni prieteni. Am început să citesc mult, fiindcă știam că ea citește. O carte, două, trei... Nu mai făceam ca să o impresionez, citeam din plăcere. A devenit pasiunea noastră comună. Când toți adolescenții de prin sat au prins a se îndrăgosti, a-și dărui flori și a cânta serenade unii la porțile altora, noi citeam ore în șir, apoi ne întâlneam pentru a discuta cărțile. Ambii știam iubirea doar din cărți. Mie îmi plăcea să citesc cărțile de istorie, ea citea despre stele, țări îndepărtate, mări și continente. Eu o admiram. Ea studia geografie.

În seara aceea eu am împlinit optsprezece ani. Am ieșit să ne plimbăm. Era o seară călduroasă de septembrie. Am mers mult, pierdusem contul timpului.

-          Știi, Ghiță, eu am decis să mă duc să învăț în capitală.

-          Ce să înveți?

-          Cum ce? Geografie!

-          Vin și eu.

-          Tu ce vrei să înveți?

-          Eu... Istorie...

Când a spus că vrea să plece, am panicat. Nu voiam să o las să plece singură. Simțeam nevoia să îi fiu alături. Mereu. Atunci o iubeam cu un fel de iubire egoistă. Știi, acea iubire, în care vrei ca persoana să îți aparțină totalmente. Vrei să pătrunzi în mintea ei și să o consumi până la ultima picătură. Vrei să îi împarți idealurile și visurile. Când ești adolescent, nu știi să faci diferență dintre iubire și pasiune. Iubirea naște, pasiunea – consumă. Noi am fost norocoși. Am trecut prin multe greutăți, datorită cărora am reușit să creștem iubirea. Majoritatea, însă, rămân pustiiți după ce pasiunea îi dizolvă identitățile.

Vântul îi juca prin păr, luna îi lumina părul mătăsos. Era perfectă în rochia sa albă, cu buline roșii. Și seara era perfectă. Totul era perfect. Eu probabil eram unica piesă care strica peisajul rafinat.

Îi admiram curajul și îndrăzneala. A fost întotdeauna mai curajoasă decât mine. Admiram cum îi strălucea privirea când vorbea despre viitor. Voiam să mă vadă și pe mine în viitorul său. Atunci am decis că e momentul meu de glorie. De fapt, a fost o decizie spontană. Am sărutat-o. Primul meu sărut. Primul ei sărut.

-          E târziu, să mergem acasă.

Spre casă am mers într-o cumplită tăcere. Eram panicat, nu știam ce să zic. Nici ea nu știa.