I

Afară picură. Se pare că vrea să plouă. Pe noi nu ne sperie ploaia. Pe moldovean nimic nu îl sperie, când e vorba să tragă o chefuială pe cinste! Și, că tot veni vorba, de ce, mă rog, să nu ne distrăm și noi un pic? Că doar avem și o astfel de ocazie...

Astăzi, Chișinăul a îmbrăcat straie de sărbătoare. Mottoul zilei? „Limba noastră-i o comoară...” Da, suntem bogați. Mămicile explică copiilor semnificația tricolorului... Micii patrioți admiră baloanele și poartă mândria lor, încă mică, copilărească, în suflet. Când ești copil, se aprinde flacăra aceasta în suflet. O crești, o mângâi tu pe dânsa și ea pe tine, te încălzește. Când creștem, avem două căi. Plecăm la drum, în căutarea unei vieți mai bune... Atunci, această flacără se aprinde și ne mistuie toate măruntaiele pe dinăuntru. Sau, o altă opțiune, este să rămânem acasă... Casă, dulce casă... Rămânem, ca să răbdăm. Rămânem, ca să luptăm. Iar, într-o bună zi, cu forțele secate, cu speranța la pământ, simțim cum trece un mic fior, abia sesizabil prin inima noastră. Știți ce e? S-a stins. Flacăra aia... acea flacără, pe care o păzeam atât, de mici copii, în interior... Acum nu mai e.

E sărbătoare în Chișinău. Mulțimile s-au amestecat și s-a format un tot întreg – lupii au ieșit să danseze cu oile. Au încins o horă de milioane. Arde pământul sub tălpile moldovenilor. Mai spre seară, va geme de la paharele de plastic, lăsate pe jos, atât de oi, cât și de lupi. Va mai conta? Nu. Tot ce contează, e hora. Tot ce contează, e vinul. Tot ce contează, e sărbătoarea. Sărbătoarea, care unește lupii cu oile.

Ehh, dar și ce mai sărbătoare! Veselie mare... Moș Gheorghe a ieșit, prima dată timp de ultimele trei săptămâni, din casă. Și-a pus cămașa de sărbătoare. De altfel, nici nu are atât de multe cămăși... Cândva, i le spăla tușa Ioana. Acum, de nevoie, s-a învățat să și le spele singur. De ce e de sărbătoare? Fiindcă e preferata lui. I-a dăruit-o chiar dânsa, tușa Ioana, acum zece ani, fie-i țărâna ușoară. Uite, și-a pus și pălăria, să nu îl „bată soarele în cap”. Nu de alta, dar i se face rău de la prea mult soare. Și-a pieptănat părul cărunt, și-a pus pălăria și, încetișor, rezemându-se de bastonul său cafeniu, a urcat în troleibuz. Bastonul chiar el l-a meșterit. De ce nu? De parcă ar fi mare treabă! Chiar de nu îl prea ascultă picioarele, are noroc de două mâini dibaci, care îl ascultă deocamdată! Mai luptăm noi, nu ne dăm bătuți...

Moș Gheorghe e bătrân, la toamnă, dacă va da Domnul, va împlini optzeci și cinci de ani! Nu îl iubește moartea, se pare că a uitat de el... Lui, parcă i-ar fi dragă: „Eu de-amu mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul, să și-l mai mănânce și alții!” – așa zice moș Gheorghe. E blând moș Gheorghe. Niciodată nu critică noua generație, ba o privește cu admirație chiar! Niciodată nu oferă sfaturi nimănui. În ochii lui se citește înțelepciunea. Dar e greu de ghicit la ce se gândește într-un anumit moment.

De îndată ce a ajuns în centrul capitalei, s-a așezat pe o bancă și a scos băsmăluța... Broboane de sudoare curgeau pe fruntea lui marcată de riduri. Drăcie, obosește repede! Pe alături trec oameni... Sute... Mii... Trec oamenii, trece timpul, trece viața. Moș Gheorghe șade pe bancă, rezemându-și brațele de bastonul său, pe care tot cu ele l-a meșterit.

La un moment dat, trece pe alături un băietan. Obrajii îi sunt rumeni... De la ce oare? De la horă sau de la vin? Numai unul Dumnezeu știe...

-          Чего такой грустный, батя? Праздник же!

Între timp, trece pe alături o doamnă, de circa 30 de ani:

-  Nu ți-i rușine ție, derbedeule?! Cum te adresezi domnului? Știi cu cât e mai în vârstă decât tine? Ți-ar putea fi bunic! Și vorbește în limba de stat, măcar azi, copil de ocupanți! Uitați-vă la dânsul, oameni buni, cât de tânăr e și deja se îmbată ziua-amiaza mare!

O ceartă obositoare era pe cale de a se isca. Moș Gheorghe, însă, i-a împăcat pe toți:

-  Du-te, băiete, și mai cinstește un pahar de vin, de sănătatea mea. Iar dumneavoastră, stimată doamnă, vă grăbiți? Nu? Minunat! Lăsați-i în plata Domnului pe „ocupanți”, luați loc pe bancă, aici, lângă mine, țineți-mi de urât!