Despre acceptarea de sine

În copilărie aveam câteva kg în plus și dinții strâmbi. Cu timpul a început să îmi scadă drastic vederea și am fost nevoită să port ochelari. Asta era un soi de dramă personala pentru mine atunci. Credeam că voi deveni un personaj tipic din desenele animate despre tocilare. Îmi amintesc că aveam un jurnal secret în care îmi scriam gândurile. Am creat o listă cu schimbările pe care vreau să le realizez: să slăbesc, să îmi îndrept dinții (am purtat aparat dentar 3 ani de zile), să învăț bine la școală, să devin mai veselă și vorbăreață. Eram convinsă că dacă voi reuși să realizez aceste schimbări, mă voi transforma într-o lebădă frumoasă din rățușca urâtă ce eram.
Ei bine, au trecut ani și ani până am realizat că problema de fapt nu e în dinți strâmbi sau kg în plus, ci în atitudinea față de propriul corp și minte. Datorită pubertății corpul meu a trecut prin unele schimbări și, cu siguranță, nu mai arătam exact ca în copilărie, când am scris lista în jurnal. Totuși, convingerile eronate șovăiau să părăsească tărtăcuța mea buimăcită. Mai am mulți pași de făcut până voi atinge nivelul suprem al acceptării de sine. Dar am înțeles un lucru (evident pentru majoritatea oamenilor, de altfel): toată lumea are corpul diferit și diversitatea face existența noastră pe acest Pamant mult mai frumoasă. Picioarele lungi, sânii mari, buzele umflate nu îți definesc personalitatea. Iar pentru a avea prieteni nu e necesar să îți schimbi personalitatea și să mimezi veselia, oamenii care merită să fie alaturi vor fi oricum.
Cred că importanta e sănătatea. Și dezvoltarea. Să mănânci sănătos, să faci sport, să înveți obiceiuri utile e foarte bine. Să nu accepți ceea ce ești acum - nu e bine. Știu că sunt lucruri elementare și majoritatea le cunosc, dar unii oameni au nevoie de o viață pentru a înțelege asta.
Voi insista asupra cultivării valorilor adevărate atunci când voi avea copii și îi voi învăța că iubirea nu trebuie meritată. Iar acceptarea de sine e în strânsă legătură cu starea de bine.