Către mine

 Astăzi am recitit vechile mele postări. E amuzant, am remarcat cum s-a schimbat personalitatea mea de-a lungul anilor, iar odată cu ea, s-a schimbat oarecum și conținutul publicațiilor mele. Ideea e că toate poeziile, dar și proza scrisă în perioada când aveam paisprezece-șaisprezece ani sunt practic îmbibate cu gânduri despre tristețe, singurătate, durere, frică și dezamăgire.  Într-adevăr, negativismul, pesimismul sunt caracteristice personalității mele și deseori trec prin perioade în care mă bântuie tot felul de gânduri aiuristice. Dintr-un alt punct de vedere, felul meu de a fi, „gânditorul” din mine mă și inspiră de obicei să analizez, iar apoi să aranjez pe foaie (fie ea în format fizic sau electronic) tot ce îmi vine prin cap. Inițial creasem acest blog cu scopul de a publica tot ce am pe suflet, tot ce mă macină, și da, mi-am îndeplinit scopul. Chiar dacă nu am atât de mulți cititori precum mi-am dorit, asta mă ajută mult. În primul rând, când îmi înșir ideile, le și ordonez, ceea ce contribuie la "clarificarea" în sine, așa să zicem. În al doilea rând, cu cât mai mult scriu, cu atât mai dezvoltate devin abilitățile mele. Recunosc, am observat un progres și în acest domeniu.

 În fine, am deviat, ca de obicei, de la subiect. Adevărul este că, pe parcursul anilor, multe lucruri s-au schimbat. Unele au rămas aceleași. Nu pretind la titlul de „adult”, fiindcă în adâncul sufletului mă simt un copil. Și da, mai am încă multe, foarte multe de învățat. Melancolia a rămas. Pasiunea de a scrie a rămas. Impulsivitatea - prezentă și ea. Dar am reușit să îmi schimb puțin atitudinea față de lumea ce mă înconjoară. Cred că a mai prins la culori. Am încetat să o mai văd în alb-negru.

 Atunci când ești adolescent, ai impresia că toți sunt împotriva ta. Știu cum e. Nimeni nu te înțelege, nimeni nu te cunoaște cu adevărat, iar tu vrei să creezi și (desigur) asculți muzică tristă. Vrei atenție și vrei să fii lăsat în pace în același timp! Dar, hai să recunoaștem, lumea nu poate afla cine ești tu, dacă nu îi permiți să se apropie de tine. Știu că e greu și ți-i frică. Toată lumea spune că acestea se întâmplă din cauza hormonilor și pubertății, dar tu ai sentimentul că nu e adolescența de vină, ci că gaura pe care o ai înăuntru e un produs cu care te-ai născut, care crește necontenit. Trust me. Nu e așa.

 Unde vreau să ajung? Cred că am scris asta în calitate de „scurtă” introducere, care s-a cam lungit... Câțiva ani în urmă, aveam nevoie de aceste rânduri. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să citesc ceva de acest gen. Dacă m-aș fi putut întoarce în timp, aș fi avut nevoie cu siguranță de câteva sfaturi din partea unei persoane, care a trecut prin toate astea și mă înțelege. Din această cauză, am decis să ofer Dinei din trecut sfaturi, din partea Dinei din prezent:

 1. Totul e trecător. Știu că acum îți pare că ești „blocată” într-o stare anumită, dar peste ceva timp, vei râde de totul, de TOTUL, prin ce ai trecut. Extrage foloase din ceea ce trăiești. Trage concluzii. What does not kill you, makes you stronger!

 2. Dă-le o șansă. Serios, dă-le o șansă. Ei merită asta. Oamenii, ei merită să îi cunoști. Pe parcursul vieții, vei întâlni persoane minunate, persoane, care te vor inspira, care te vor susține și te vor aprecia pentru calitățile tale, care te vor iubi pentru ceea ce ești. Da, vei întâlni și oameni care te vor dezamăgi, te vor trăda sau te vor invidia. În mare parte însă, nimănui nu îi va păsa. De aici reies următoarele două sfaturi.

 3. Să nu ai încredere. Da, știu, mă contrazic singură pe mine. Tocmai am zis să le dai o șansă. Adevărul este că dezamăgirile sunt inevitabile și nu există măsuri standardizate pentru oameni, dar totul se face cu limită. Oamenii vor cunoaște atâta din tine, cât le vei permite tu să cunoască.

 4. Nimănui nu îi pasă. Exact. Precum am mai zis, majoritatea oamenilor sunt indiferenți în ceea ce ține de personalitatea altuia, atâta timp cât interesele lor nu se intersectează cu ale tale. E normal să fii egoist. Asta e în firea lucrurilor. Egoismul poate fi sănătos. Încearcă. Sună trist, dar partea bună a lucrurilor este că nu mai trebuie să te gândești mereu „Oare ce o să zică lumea?”, fiindcă lumea nu va zice nimic... despre ceea ce ai scris, despre ce ai purtat azi la școală, despre cum îți stă părul etc. Nimeni nici măcar nu a observat.

 5. Citește. Lectura îți dezvoltă vocabularul, imaginația, memoria și îți lărgește semnificativ orizonturile. Atunci când ai timp, nu ezita să citești. Citește ceea ce îți place și nu asculta indicațiile altora. E dreptul tău, e timpul tău. Profită!

 6. Tu ești frumoasă. Aș putea să spun de nenumărate ori că fiecare e frumos în felul său, contează frumusețea interioară ș. a. m. d. Știu că nu mă crezi. Dar încearcă. Găsește calitățile care te fac specială și apreciază-le, fiindcă tu meriți asta. Defecte toți avem. Nu are sens să critici ceea ce nu poți schimba, cum ar fi culoarea pielii sau structura părului (sau multe altele). E ok să vrei să devii mai bună decât ești, dar concentrează-te asupra lucrurilor pe care le poți schimba! (Drept punct de reper, te sfătuiesc să recitești punctul 5). 

 7. By the way, dacă am tot atins subiectul părului... NICI UN FEL DE BRETON!!! Știu că îți plac experimentele, dar datorită acestora eu am aflat că bretonul, bob-ul scurt și culoarea roșcată a părului nu ți se potrivesc! Așadar, te sfătuiesc să nu mai repeți vechile greșeli.

 8. Mama knows best! Serios. Eu nu glumesc. Deseori aveți viziuni diferite. Deseori ai impresia că toată lumea e împotriva ta, iar mama stă în fruntea lor, comandă cu batalionul și îl aprovizionează cu grenade. E normal să fiți în contradicție și să aveți viziuni diferite asupra unor chestii. Dar, îți vine sau nu să crezi, mama tot a fost adolescentă. Ea a simțit, tot ceea ce simți și tu acum, pe pielea ei. Din această cauză, te sfătuiesc să ai încredere în experiența ei și să faci ceea ce îți sugerează, căci ea nu îți vrea răul. 

 Cred că voi încheia aici postarea, cu eventuale completări. Presimt că peste câțiva ani voi veni cu un alt pachet de sfaturi, pentru Dina de douăzeci de ani. Până atunci, mă duc să acumulez experiență! Bye bye ;)