O altă descriere a lacrimii

Am adunat toate șoaptele sfinților
Într-o taină străveche
Și am făcut icoană părinților,
Ce încă stau, acasă, de veghe.

Și totuși jalnica lor privire
Mă urmărește, unde n-aș fi.
Ea a păstrat acea strălucire,
Ce venerat-am cândva, zi de zi.

Am blestemat eu și diavoli, și îngeri,
Și mi-am lăsat credința acasă.
Numai părinții, prin castele plângeri,
Se roagă pentru o viață frumoasă.

De câte ori Făt-Frumos mă visam,
Cu straie splendide, sabie scânteietoare...
Eu toată lumea a mea o credeam,
Nici nu știam cât e lumea de mare!

Dar eu nu sunt un erou... nu sunt, Doamne!
Am obosit să tot lupt cu balauri și zmei!
Tu, Domnul meu, ai trimis prea multe fiare,
Pierdut-am totul în lupta cu ei...

Tu, Tată, nu vezi, de sus, oare,
Că prea aspru ne pedepsești?!
Popor pribeag - căutăm scăpare
Departe de casele părintești.

Atunci când toți Feți-Frumoșii din lume
Vor fi învinși de cumpliții zmei,
Eu voi găsi mântuire numai
În lacrimile părinților mei!