Despre studii în România

 „Ei, ș cum acolo, Dinulea, la România șeea? Nu-ț pari rău cî te-i dus??” Doamne, adoor acest accent! Acel moment când mergi pe stradă și auzi cum vorbește lumea... Sau ești strivită de mulțime în troleibuz și îți saltă inima de bucurie... Ești acasă!
 No, bun, acum, că un semestru întreg e practic în spate și am reușit să acumulez un pic de experiență, haideți să vă explic eu cum stă treaba, pas cu pas!
 În primul rând, dacă ești un copil de optsprezece, nouăsprezece, chiar și douăzeci de ani (nevermind, unii sunt copii și la treizeci!), care abia a trecut de BAC, „examenul maturității”, (haha, you are so funny guys dacă chiar credeți că ăsta e cel mai important examen din viața voastră :) ), care încă singur nu știe în ce domeniu se vede activând în viitorul apropiat sau, cu atât mai mult, îndepărtat, te sfătuiesc să te calmezi. Să nu asculți sfaturile celor din jur, fiindcă vremea lor de a face alegeri importante în viață a trecut, iar acum e timpul tău să înveți din greșeli :) Ascultă-ți inima. Știu că sună bizar, dar încearcă. La urma urmei, poți renunța sau îți poți chiar schimba specializarea, dacă tot ajungi să realizezi că ce ai ales nu îți este tocmai pe plac.
 Eu visam să studiez psihologie de prin clasa a șasea. Și totuși, pentru „a mă asigura” că voi fi admisă măcar undeva, dar și fiindcă îmi făceau din ochi și alte specializări, care, poate că din alte unghiuri fiind analizate, s-ar părea a fi mai cu perspectivă, am depus la o grămada de facultăți. Mai mult de atât, am depus și la o mulțime de universități (ca să înțelegeți, dosarul meu a ajuns la Iași, Brașov, Craiova, București, Timișoara, Oradea). Iată și lista specializărilor selectate: psihologie, sociologie, jurnalism, limbi străine aplicate. Dacă am cutreierat cumva toată România ca să depun dosarele? Nope, God bless the internet! Multă lume procedează la fel. Și totuși, eu consider că am procedat greșit în această privință. Fiindcă rezultatele, din păcate, nu vin toate odată, ci pe rând... Iar atunci când ești derutată și stresată la culme, îți este foarte greu să alegi un singur oraș, o singură universitate, o singură specializare dintre toate. Menționez și faptul că media mea de BAC nu a fost foarte mare. Și totuși, am reușit să fiu admisă la toate universitățile la care am depus dosarele. Nu deodată, pe parcurs, dar am reușit să ies din toate listele de așteptare, fiindcă, precum s-a dovedit, multă lume renunță la unele locuri, în favoarea altor, mai prestigioase, astfel cedându-le celor cu medii mai mici. Eu am optat într-un final pentru specializarea la care am visat de mic copil, necătând la faptul că Oradea se află foaarte departe de Chișinău. Sincer, nu am regretat nici măcar o secundă pentru alegerea făcută. Nu contează unde înveți, atâta timp cât înveți ceea ce îți place. În plus, Oradea e un oraș foarte drăguț, dar despre asta mai târziu...
 Perioada în care trebuie să depui documentele e foarte stresantă. Îți faci griji. Să completezi corect toate actele, să reușești să le trimiți la timp, să nu îți nimerească cumva dosarul în spam, să primești răspuns, apoi aștepți cu sufletul la gură rezultatele... Dar e ok, toți trec prin asta. Eu mi-am organizat toată informația într-un tabel și urmăream ce și când trebuie să fac. Mă simt mai în siguranță când dețin totul sub control. Ah, da, îți mai dă și viza câteva bătăi de cap. Vei reuși, lasă lucrurile să curgă de la sine, totul va fi bine. Eu nu glumesc.
 Ei bine, ai ales orașul, universitatea, specializarea... Felicitări! Ce faci mai departe? Să presupunem că ai dus deja și actele în original... Mai departe, nu îți rămâne decât să îți pregătești bagajele și să îți iei rămas bun de la ai tăi. Urmează o despărțire ce va dura câteva luni bune... Vă veți revedea abia la Crăciun. Dacă ești independent(ă), mai bine de tine, dar dacă ești un copil de douăzeci de ani ca mine, care e mega-atașat de familie, casă și pisică... Ei bine, emoțiile sunt de nedescris... Dar, hey, să ne uităm la partea plină a paharului! Mai devreme sau mai târziu va trebui să te înveți să te descurci singur în viață. Și eu zic că cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Sfatul meu este să alegi viața de cămin. E gratis (nu în toate orașele, dar la Oradea cel puțin basarabenii NU achită căminul), e vesel, e STUDENȚIEE :D În plus, din ceea ce am văzut eu, condițiile de la căminele de aici sunt foarte bune.
 Cum este viața la cămin? Baia e comună, bucătăria e comună, în cameră stați câte trei-patru-cinci, depinde cum îți cade norocul. Trebuie să înțelegi că toți oamenii sunt diferiți și uneori pot apărea neînțelegeri. Contează comunicarea și respectul reciproc. Nu poți fi cel mai bun prieten cu fiecare. Cu unii menții neutralitatea și te limitezi la un simplu „bună ziua”, cu alții poți lega prietenii pe viață. Important este să știi tu ce ai de făcut. Să menții ordinea în jurul tău, dacă nu vrei să împarți camera cu câteva zeci de gândăcei și să nu faci gălăgie extremă. Eu până în ziua de azi încă nu am reușit să realizez de unde iau ăștia de sus atâta mobilă (și putere) ca să o tot mute la nesfârșit, dar nevermind, începi să te obișnuiești pe parcurs și aceste sunete miraculoase le percepi ca pe valurile mării... Glumeam, le ignori doar)) By the way, dacă ești plângăcioasă ca mine, te sfătuiesc să îți alegi patul ce stă în ungherul cu acustica cea mai slabă, fiindcă într-o cameră de trei pe patru totul se vede și se aude. Haha, nice try, acustica e bună peste tot :D Dacă stai pe patul de sus, cel mai probabil te vei învăța curând să faci șpagatul. Dacă ești rușinoasă... Să nu mai fii! Uneori se fură condimente. Sau ulei. Sau cartofi. Sau... whatever, încuie-ți mâncarea!!
 Pentru mine inițial această viață a părut mega-stranie, dar adevărul este că condițiile sunt totuși destul de bune și reușești destul de repede să te adaptezi. Am întâlnit ziua mea de naștere la cămin. Făceam sarmale singură la bucătărie la ora 1 de noapte. Am băut ceai în cameră cu persoane minunate de nenumărate ori. Tu singur(ă) îți alegi împrejurimile. Fantastic, nu-i așa?!
 Universitatea, cu toate că nu este cea mai prestigioasă, are un mare plus, și anume - cadrele didactice super faine! Se vede că profesorii iubesc ce au ales să facă și, la cel mai sincer mod vorbind, în mare parte reușesc, cel puțin mie, să îmi transmită acel enorm interes și dedicație față de domeniul ales. Oamenii sunt drăguți. M-am obișnuit destul de repede cu dialectul ardelenesc. Nu mă complexez din cauza accentului meu. Oamenii îl apreciază, iar eu mă mândresc că sunt din Moldova! Pe bune, cred că cea mai mare prostie este să te chinui să maschezi într-un oarecare fel accentul care te reprezintă. Eu prefer să îl folosesc drept carte de vizită!
 Aduceți-vă lapte condensat și hrișcă de acasă. Lapte nu-i, hrișca-i scumpă.
 Orașul, cu toate că e mic, e foaarte frumos. Are o arhitectură deosebită. Eu cel puțin, care m-am obișnuit cu clădirile albe din Chișinău, am fost de-a dreptul uimită să văd atâta culoare. (Apropo, cu legitimația de student ai posibilitatea să călătorești gratis cu trenul prin toată România, așa că dacă ești o mică/un mic rebel(ă) și ai spirit de aventurier(ă), asta e șansa ta să vezi mai muuultee clădiri colorateee, care mai de care și de tot felul!). Se zice că e imposibil să te rătăcești în acest oraș. Ei bine, nu și pentru mine! Eu am un talent înnăscut, pot să mă rătăcesc și între doi copaci! Și totuși, sunt încă vie și da, sunt mândră de mine! Prima dată m-am rătăcit când mergeam spre universitate. Am chemat un taxi. Eram deja la porțile universității când am realizat că mi-am uitat portofelul acasă. Ei bine, cine are prieteni la universitate, se descurcă. A doua oară m-am rătăcit când am ieșit la o plimbare de seară din cămin și fără să îmi dau seama am ajuns în alt capăt al orașului... Dar vorba aia, am mers, am mers... Până am găsit căminul! Sincer, idee nu am cum, dar, hey, să nu ai mari așteptări de la o fată care de la poșta veche trebuia să ajungă la poșta veche și a ajuns la buiucani :D Cum s-ar zice, you had one thing to do...
 Ei bine, deocamdată, asta este experiența mea de studii în România. Ce va fi mai departe? Unde voi locui peste 3-5 ani? Unde voi lucra? Nu știu și nici nu vreau să mă gândesc acum la asta. Savurez prezentul. Dacă îmi este dor de casă? Desigur! Un singur gând mă liniștește: sunt aici pentru a crește. A se interpreta în conformitate cu propriul mod de a percepe realitatea. Baftă! ;)