Despre destin

 Ne naștem ca să murim. Toți.

 Da, oamenii sunt muritori. Moartea este, probabil, unicul lucru absolut cert în această lume. Ea întotdeauna vine la timp. Să fie prescrise undeva ziua, luna, anul nașterii și decesului ale fiecăruia dintre noi? Stă acolo sus, oare, un moșnegel cu un carnețel vechi, ros din scoarță în scoarță, de la atâta răsfoit, și înscrie toate datele cu meticulozitate?

 „Аннушка уже купила подсолнечное масло, и не только купила, но даже и разлила.” O fi Bulgakov un iscusit în ale literaturii, dar să aibă dreptate? Te trezești dimineața, îți faci planuri, nu pe o zi, ba chiar și pe o viață... Una lungă, da, da... una lungă și frumoasă... Visezi să cucerești noi vârfuri, să străbați mări și țări... Și iată că într-o zi, nătânga aia de Annușca, naiba s-o ia, varsă ulei! Și unde îl varsă? Pe calea ferată! Și iată așa, fără să vrei, fără să reușești măcar să îți dai seama, îți „pierzi capul”, la propriu...

 De-o fi înscrisă nașterea și moartea noastră undeva, nu știu. De-o fi existat Dumnezeu, dracu', îngeri, demoni... Nici asta nu e sigur măcar... Părerile oamenilor sunt diverse și uneori chiar diametral opuse în acest sens. Ne-am obișnuit să credem doar în ceea ce vedem, ceea ce auzim... Desigur, eu am părerea mea referitor la acest subiect, care ține mai mult de ceea ce simt, decât ce am văzut sau auzit. Mă rog, ca să nu credeți că aș fi schizofrenică, țin să concretizez că de câte ori am încercat să vorbesc cu forțele supranaturale, niciodată nu am primit vreun răspuns. Deci, în calitate de viitor psiholog (accentuez, psiholog, nu psihiatru, de aici și posibilitatea apariției unor incertitudini), mă autodeclar sănătoasă! Totuși, nu cred că contează atât de mult cine scrie acest scenariu, din moment ce tuturor ne este predestinată moartea. Ceea ce e cu adevărat important, în viziunea mea, este faptul că noi, oamenii, nu știm când se va întâmpla aceasta. Nu se știe cu siguranță nici dacă există și alte vieți după cea pe care o trăim la moment și dacă chiar aș ține cont de teoria (a cărei adeptă sunt) că sufletul e nemuritor și viața are un caracter ciclic, e absurd să nu trăiești clipa. Asta ar însemna să aștepți viața potrivită la nesfârșit. Pentru mine o astfel de existență ar fi extrem de chinuitoare. Consider mai plăcut și mai util, în același timp, să savurezi ceea ce ai la moment și să înveți lecțiile pe care le ai de învățat. 

 Dacă nașterea și moartea e ceva ce nu poate fi controlat, reiese că nici viața nu o putem controla? Asta ar însemna că într-adevăr există o forță supranaturală, care ne conduce mereu și dictează mersul existenței noastre pe Pământ. Nu. Eu refuz să cred că e așa. Recunosc, e un subiect atât de controversat, că la un moment dat s-a format o dispută în capul meu. Da, uneori se întâmplă să mă cert singură cu mine. Conflictele interioare sunt destul de neplăcute, dar deseori sunt în același timp și productive. Se nasc unele idei... acceptabile, așa să zicem, pentru mine... 

 Poate că am cam lungit-o cu introducerea (cum o fac de obicei) și v-am plictisit deja, dragii mei cititori imaginari, cu aberațiile mele. Risc să par bizară când chibzuiesc referitor la subiecte religioase și îndrăznesc să îmi împărtășesc gândurile cu voi. Totuși, scriu deseori nu atât pentru a fi înțeleasă de alții, cât pentru a mă putea înțelege singură pe mine, a face ordine în căpșorul meu și a aranja unele idei năstrușnice la locurile lor, pe policioare... 

 Ideea de bază, totuși, este că eu refuz să cred că Dumnezeu ne-a creat în calitate de sclavi. Vreau să cred în libertate. Vreau să cred că am posibilitatea de a alege. Gândul că fiecare pas îmi este dictat de cineva, chiar dacă acel cineva îmi vrea binele, mă descurajează și îmi scade considerabil setea de viață. Asta ar însemna că Dumnezeu e un tiran. Da, un tiran! Un păpușar, iar noi suntem niște marionete. 

 Cine este mai puternic? Un creator ce știe să facă niște păpuși și să le lege de mâini și picioare niște firișoare de ață sau un creator ce știe să facă ființe VII, cu tot pachetul de sentimente, și să le dea suflare? A crede că El e un păpușar ar fi echivalent cu a avea dubii în puterea lui. Și dacă suntem o părticică din Dânsul, nu înseamnă că suntem la fel de vii și adevărați ca El? Sau toată viața noastră e o iluzie, iar lumea noastră e o proiecție a fanteziei jucăușe a cuiva de sus? (Și de sus, oare?)

 „Off, Doamne, ce am făcut? Pentru ce păcate mă pedepsești? De ce eu?”. Veșnicele și retoricele întrebări. Adevărul e (în viziunea mea, desigur) că noi, oamenii, singuri ne pedepsim. Deseori ne întrebăm, dacă Dumnezeu ne iubește, de ce ne pedepsește atât de crunt? Dar mai ales, de ce trimite boli incurabile celor, care nu merită...

 „De vreme ce ordinea lumii este guvernată de moarte, poate că e mai bine pentru Dumnezeu să nu credem în el și să luptăm din toate puterile împotriva morții, fără a ridica ochii spre acest cer în care El tace.” Acestea sunt cuvintele lui Albert Camus, preluate din opera sa - „Ciuma”. Da, uneori în viața omului intervin unele evenimente ce nu depind de noi. Totuși, nu cred că ar fi cazul să ne transformăm în preistoricii ce aveau, haideți să recunoaștem, o viziune mai limitată asupra lumii, și găseau răspuns tuturor evenimentelor prin faptul că „zeii îi pedepsesc”... „Noi am fost neascultători. We're gonna die!” Toooți mor. Mai devreme, sau mai târziu. Există legi ale naturii. Există boli (deocamdată) incurabile, din păcate. Orice se poate întâmpla cu oricine. Totuși, eu îl văd mai degrabă pe Dumnezeu ca pe un spectator pasiv, decât ca pe un păpușar. E alegerea noastră. Unii aleg să lupte. Alții lasă deodată mâinile în jos și se declară învinși. 
 Toate lucrurile, sau dacă nu toate, atunci majoritatea lucrurilor în această viață, au o explicație. Toate au un sens. Depinde foarte mult de noi și de ce sens anume noi dăm anumitor lucruri. Ați putea să construiți temple zeităților și să vă rugați la pietre ca să vă cadă din cer, să zicem, floricele. Sau ați putea să plantați o grădină cu flori cu propriile voastre mânuțe. Nu mai fiți atât de egoiști. Nu totul vă este predestinat doar datorită faptului că ați apărut pe această lume...